Suntem o echipă de avocați cu experiență în diverse ramuri ale dreptului civil având scopul de a înțelege și rezolva nevoile clienților noștri, indiferent de complexitatea spețelor.
Scrie-ne și te ajutăm!
În situația în care sunteți victima unor violențe domestice prin intermediul unui ordin de protecție pot fi stabilite împotriva agresorului o serie de interdicții.
În sensul legii, violenta domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum şi între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
✓ violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
✓ violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferință psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
✓ violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
✓ violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
✓ violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
✓ violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
✓ violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;